O intrebare atat de des intalnita….dar raspunsul a fost gasit?
Poate multi dintre noi nu credem in definirea starii de fericire, afirmand ca o recunoastem atunci cand o traim. Sau poate o definim prin termeni de emotii pozitive (multumire, bucurie, satisfactie, iubire, recunostinta). Un lucru este cert, fericirea poate fi greu de definit intr-un singur termen, insa a dori sa fii fericit face parte din conditia umana. Din zilele lui Aristotel se credea ca fericirea are cel putin doua aspecte: hedonia – placerea si eudaimonia – o viata bine traita. Trairea este primul indiciu pe care il avem despre impactul unei senzatii, de la cea mai obisnuita pana la cea mai deosebita. Activata din exterior se propaga la interior in dimensiunea corporala si insumeaza reprezentarile mentale.
Multi dintre noi suferim de senzatia ca nu suntem demni de iubit sau nu suntem suficient de buni. Ne comportam ca si cum toata “lumea” noastra este in afara noastra. Simtim ca trebuie sa fim mai mult si sa facem mai mult pentru a fi bine, pentru a fi fericiti. Aceasta este o modalitate, in care suntem fara sa realizam condusi de un sentiment ascuns de rusine, sau nu ne recunoastem capacitatile si aspectele pozitive, simtindu-ne nefericiti. Viata noastra este propulsata de o lista de “doar daca”. Astfel daca as fi mai bogat(a), mai inteligent(a), mai creativ(a), etc….atunci as fi mai demn(a) de iubire, atunci as fi fericit(a).
Uitandu-ne la dorinta noastra de fericire vom observa de multe ori faptul ca este o dorinta profunda de a ne conecta cu “importanta” noastra (sentimentul de A FI IMPORTANT). Experimentand modul in care contam cu adevarat, ne putem indeparta de credinta ca trebuie sa fim intotdeauna mai mult, doar permitandu-ne sa fim cine suntem. Oare esenta fericirii poate fi gasita doar in sume de bani, in marci luxoase, in vacante exotice sau titulaturi pompoase?!
Cum ar arata sa fiti in relatie cu voi la modul in care sa va acceptati imperfectiunile si luptele, precum si darurile si talentele, dorintele si aspiratiile?
Imaginati-va cum ar impacta relatiile voastre, munca voastra, viata si sanatatea voastra daca ati fi pe deplin cine sunteti. Fericirea poate fi definita de modul in care privesti lucrurile. Si in modul in care te privesti si te accepti pe tine. Observa-te. Regaseste-te.
A trai in plinatatea starii noastre umane este o cale de a ne intrupa plenitudinea.
Your website has excellent material. I bookmarked the site